Din cuprins, precum vara care a trecut

veţi fi pe dealuri sau pe câmp
vom fi prin iarbă sau pe ape
cum tatăl meu într-un târziu
cum mama mea într-o aproape

veţi fi şi urma şi-nţelesul
vom fi ştiutul din nu ştiu
cum mama mea într-o aproape
cum tatăl meu într-un târziu

veţi fi şi-n lipsă şi-n preaplin
vom fi nisipul dintre pleoape
cum tatăl meu într-un târziu
cum mama mea într-o aproape

nici tunet orb nici prea tăcuţi
nici vii nici morţi nici prea departe -
un ochi incendiind absenţe
din viaţă ieri şi azi din moarte...

Două ferestre pe care Corneliu Ştefan transcrie ultima vară

1.
ceva pe care nu l-am scris dar vara
îl pipăie şi îl citeşte
ceva pe camaşa căruia
dimineaţa îmi fac notiţe
şi desemne închipuind
nimbul unui somn
uneori în formă de solz
alteori în formă de peşte

ceva mai presus de nu ştiu
în aceleaşi haine purtate
până la marginea oraşului
pentru care-am murit
într-o zi într-o săptămână
într-o lună
când toţi au dat foc ierbii
apoi au ieşit la cosit

ceva rostogolit cu ochii închişi
prin sângele adăugat
ostatec în fotografia părinţilor
până la disperare
ceva dintr-un verb
amânat conjugării
pre silabele numelui moştenit
plin de salcâmi şi de sare

ceva cu înlăuntrul
de pământ argilos
fără masă fără pereţi fără uşi
fără pat
ceva povestit în faţa focului
o mie de ani
dinspre răsărit prin mine
spre ţărmul născut înnoptat

2.
doar un colţ din lucrurile care
doar un vârf din lucrurile când
şi se spală vara pe picioare
de albastru şi de stat la rând
doar un colţ dintre lucrurile unde
doar un vârf din lucrurile cum
şi se vede norul forfotind în şanţuri
printre care trece la trecut un drum
doar un colţ din lucrurile înspre
doar un vârf al lucrurilor din
şi te regăseşte-n aşteptare cine
stă în căni de pâine în felii de vin
doar un colţ din lucrurile ce
doar un vârf din lucrurile peste
şi de sub zăpadă strigă şi-nţelegi
ziua pentru care eşti deja o veste.

Douăzeci după nouăzeci

ne chemam şi ne chemau
deşi nu eram deşi nu erai
într-o cuşcă plină cu arme gravide
în luna a noua
cei morţi
aşteptau marmora albă pentru scări
spre lumea cealaltă
sau pentru orfelinatul acesta
prin care din iarbă te mârâie roua
ieşisem pe fereastră
singuri şi necunoscuţi
căutând galera căreia putem fi
numai buni de vânzare
vine circul strigau oglinzile
vine circul si-n ţara aceasta
alergând sa-l întâmpine
cu bonuri de pâine de ulei de zahăr
şi ce-au mai găsit prin dosare

răbdători ne decupam cu foarfeca
unul pe celălalt
din soarele care mesteca tutun
si-l scuipa zgârcit printre nori
ne aruncam în el vertebrele genunchii
umerii coastele
de atunci am rămas numai aripi
de închiriat
pentru băutorii de cucută începători...

Ceainăria cu îngeri

carnea ta e cea mai frumoasă fereastră
în fiecare zi
îţi poţi vedea prin ea cerul

tocmai atunci când primeşti în arendă
tristeţile tocmai atunci cade
un om în spovedania sa

la trei ani dintr-o moarte indescifrabilă
ieri am văzut haina tatălui meu
cum se grăbea pe strada mare
era optşiunsfert şi nu începuse democraţia
gri roasă la mâneci prea mică şifonată

ar mai fi ceva de spus?
despre plop şi despre nucii bătrâni părinte
care se ouă neruşinat în iarbă la sfârşitul
toamnei doar sub ei merg în genunchi
printre cuibarele pline cu ouă de nuc
am palmele carbonizate de iod
o fi de la post?
o fi păcat?

de douăzeci de ani în ceainăria cu îngeri
serafimi şi îngerese ah
cum se albeşte părul tău georgeta
într-o perpetuă dimineaţă pe care o rescrii
sub coborârea la iad încă un bărbat
încă o femeie citesc răscumpărarea luminii
smerenia s-a strecurat până la noi
într-un chenar bizantin păsările ştiu
păsările nu-şi ascund trilurile
ele măsoară din şapte în şapte zile raiul

" îmi doresc o duminică pentru
sufletul meu în care să fim împreună "
cât zâmbetul nu s-a mutat
într-o mansardă igrasioasă
într-un post-restant

carnea ta fără nisip fără var
presimte neînţelesul păşind
schela începe să se teamă de sfinţii
care pipăie albastrul prins în durerile facerii
scândura ei adună cuvintele
mistriile paleta compasul
tot cerul nefolosit
şi lasă pisaniei restul de zile...

Necuprinsă întoarcerea

*
peste întâmplarea secerişului
sete fără de poemenire
tăcere
peste filacterul nedesfăcut
până la deschiderea Uşilor
rămas întrebare
peste carcera moştenită a piscului
obosit de atingerea acvilei
cămaşă peste uitare
într-o desăvârşire a pustiului

**
peste podul palmei târâş
monedă
peste plânsul sprijinit de poartă
la întoarcerea prin zăpezi
a cenuşilor
peste botezul veşted al Nunţii
de unde asemănarea
este azi aşteptată
peste pâinea şi vinul de sub casa
pe care ne-am dărâmat-o
aplauze deasupra arându-i

***
peste linişte spre vertebra
primului dintre chemaţi
cerc în loc de răspuns
peste supunerea prin care somnul
îşi contemplă ghearele
tremurat
peste ţipăt spre râsul dezbrăcat
ajuns duşumea
la cantonul părăsit
cu genunchii pe cioburi de sticlă

****
peste balanţa adormită
zămislitoare a ferestrei prin care
zadarnic încerci să te numeşti
peste setoasele degete
în întâmpinarea privitului ademenit
de tipsia aurită
pre care ne-au fost aduse mâna dreaptă
şi capul

*****
peste golul sositului
întru începerea osândirilor
numărătoare fără sfârşit
peste frica celui întors
în pământul neamurilor
dormitor sub lopeţi
sub ploaie sub talpă sub unghii
trezit doar la a doua venire
a Mielului

******
peste dincolo când aici
lumina putrezeşte departele
peste împăcare
epifaniei dăruind vinovaţi
pe acela pe aceea
pe mine întâmplătorul
din El.

Lacrimă cu uşa-n flăcări

ruga ta de aseară
uitată în faţa candelei
pe noptieră
ruga ta
brutărie a îngerilor
ruga ta
ninsoare curată
numai bună pentru o masă şi un scaun
rămas neocupat în poemul
sub care prânzesc melancoliile toamna...

Ceaţa unei dimineţi anunţate

nu mai ştiu dacă am avut
vara trecută aripi
oasele
bandajate cu tremuratul
repetat în culise ani la rând
nu-şi mai aduc aminte

caut prin albume
fotografia
în care m-am odihnit

Carnea zografului toamna

printre aripi
rostite de pensule şi de compas
flacără mă îndemnam untdelemnului rece
în genunchi
v-am auzit şoptind
în genunchi
şi din fresca veştedă împreună cu El
s-au ridicat de la masă toţi doisprezece

iar prin carnea uşilor împărăteşti
ieşeau din altar corăbii pline
cu firimiturile adunate
la trecerea celor cinci pâini şi doi peşti
spre ospăţul
care continuă şi astăzi cu mine

Secunda din turn mă cunoaşte

aud un fel de ceaţă

e cântărită o înstrăinare

daruri peste daruri

celui ce toarnă răbdător

muzică jocului nostru

la întoarcere voi trece prin cetate

piaţa va fi deschisă

tarabele gata să nască

dinspre turnul de veghe

se va desluşi pânda apei din şanţuri

păcătosul

nu e în stare nici poemul

să-l ţină pe umăr

cine va mai scoate în locul lui

cuiele din icoane

cine va mai ascuţi lancea

cu sângele aşteptat

cine va mai aşeza zicerile prietenilor

pe scrumiere

în faţa oglinzii strigând

dă-te bă jos de pe steag

o să-i rămână iar gaură-n mijloc

cine

dacă-l apucă improvizatul

la trompetă

pentru fiecare moarte întâlnită

în Piaţa Universităţii?

Patru duminici şi o reverenţă dintr-o fotografie în sepia cu dumitru pricop

1. cuvântul, cămaşa

mi se întâmplă să te aşez pe hârtie

apoi aşteptarea numelui tău

sfios o străbat

plin de polei plin de sudoare

cum numai fratele tânăr

în sora sa moarte

porneşte spre zi îmbrăcat

2. duios, când dumitru trecea

de-atâtea vânzări de rai

iarbă suflete nu ai

şi de-atât iad cumpărat

prin cărţi umbli dezbrăcat

umbli gol şi de ruşine 

carnea plânge după tine

3. prin lepşa ascultând ninsori

te visasem râzând 

pe sub nuci pe sub meri

de mână cu nimeni

prin nicăieri

frumos cum numai tu ştiai

să exişti şi să pui

buzele paharului

pe buzele nimănui

4. scrisorile din rai vin miercuri

când se scumpeşte moartea la vedere

(vezi plânsul nu e totul

din ce-am uitat să-ţi scriu)

trece îngerul cu o iasomie

de poem

peste ochiul meu stâng

şi sfârşesc să te uit

şi încep să te ştiu

5. prin rotterdam erasmus mi-a spus într-un târziu

uite 

luna-i cât minciuna

dintre altele

şi una

iar la volos 

în elada

numai somnul

trece strada

spre oloiul

din măsline

peste cine?

pes-te ci-ne?

Poţi creşte îngeri tineri

februarie până la sfârşit

lumina taie felii acoperişurile

şi se acoperă şi se acoperă

patul pe care gheorghe si ilinca

îşi mângâiau plecarea nedumeriţi

poţi creşte

îngeri tineri pe lângă masa ta

fără să dai de ştire întristării

vai felix diapazonul naţional

e plin de molii iar tu încă porţi un pian

prin grădina cu meri ce mai vrei să auzi

când la două noaptea

ţi se aprinde-n urechi

"a murit nervul tău leonora"

e clipa sub care la campolongo

gheorghe tomozei

ascuns în garsoniera unui fluture

transcrie zece mii de poeme

pe cel mai subtil porcelan de rossia

zile în şir printre litere

chiriaş cu săptămâna cu luna

şi doar câteva minute printre cuvinte

ţară de litere aruncate la întâmplare

rai al peturilor travestite în alfabetul

prin care din când în când

vine big deal şi pune pe masă

un colaj pe hârtie de ambalaj

gri maronie groasă bej

cu urma hamsiilor pe coastele

fierte în bere el numai el a descoperit

america scrisului

de la stânga spre centru dreapta

polul nord al polului de doi bani

în care noi am stat ne-am pândit

şi nimeni nu-şi mai aminteşte

dacă am plâns

poţi creşte îngeri tineri

pe lângă iarba ta

fără să spui pe nume întristării

zile în şir furişaţi printre litere

şi totuşi nu ne-am îmbrăţişat la plecare

dumitru pricop nu ne-am spus la revedere

ion panait nu mi-ai scris

constantin ghiniţă de ce

ultima duminică a verilor tale a refuzat să urce

treptele casei de cultură din mărăşeşti

nu ştiam că de marginea balconului

ziua îşi atârnase indiferenţa la uscat

(dinspre focşani spre tâmboiesti

nu trec nici ploi

nu vin caleşti

şi-n gări păianjenii de mici

dau doctorate în şeptici)

şi poezia domnilor

şi poezia doamnă

rămâne fără cărţile promise

până când liniştea

ne va coase degetele de creion
până când
urma ne va fi poezie

poţi creşte îngeri tineri

pe lângă umbra ta

fără să tai din calendare noaptea

violoncelul e orb

întotdeauna apare însoţit

de cel căruia i se confesează

vedeţi monseurilor (aşa îi place părintelui

blogoş să boteze absenţele) toţi punem

virgulă după ultimul pahar numai moartea

pune un punct din albastrul

pe care doar iconarul de duminici

ştie să-l poarte

pe lângă tâmpla celui trimis

de tatăl spre noi peste moarte...

Ţin post la râs la cer şi la prieteni

totul şi toate

din cauza clovnului

care şi-a scos ochii

pentru a-i oferi

ca pe nişte medalii

ale bunăstării

fardurilor sale

....

Ziua începe într-un salcâm desfrunzit

încerc să desprind iarna aceasta de mine

prea caldă prea mi-a înlocuit carnea

scândură nouă mângâietoare

peste pragul de sub care dimineaţa

până dimineaţa auzi cum creşte spaima

de a nu intra nimeni de a nu ieşi

din buzunarul acesta numit cameră

ca toţi nebunii

şi ăsta creşte fluturi şi piersici în urechi

dar calu-i bălan domnule doctor

iar şaua va fi întotdeauna de un verde promis
uitaţi-vă ce tânăr poate fi
înjunghiat cu marmora albă a crucilor

suliţa e mâner de umbrelă balaurul

are un butique pe moşilor

în care vinde icoane

cu sfântul gheorghe paznic

prin piaţa universităţii uitaţi-vă la el

cum contemplă florile trestiei de zahăr

ce creşte pe cărţile noastre de poezie

îngropate la krivoirog

scândură nouă şi ceară curată

atât mi-a mai rămas din şotron din cal

de prinţ şi de-mpărat din hoţii şi vardiştii
hai desenaţi cu creta pe umbra mea

din care tresar plini de apă

geo-bela-ţicu-titi - fiecare câte o poartă
închisă o mie de ani

totul miroase înţepător a salcâm

dezbrăcat

într-o puşcărie părăsită

Zece ferestre care pot contura memoria unui perete

1.

...prin ţara mea-n metanii

îmbrăcată

când se trezesc din râs

Voltaire şi Goya

2.

nevoitor la zodii şi la sfinţi

aseară am citit din Rubliov

tăcerile şi celelalte veacuri

3.

nimic despre sâmbetele tunse

încolonate

în poarta cazărmii

nimic despre dramaturgia

mâhnirii

nimic despre Pilat

4.

rătăcit seara prin fân

precum iadul

într-o strană

5.

poemul şi-a ţintuit ferestrele

coloraţi voi steagul acesta

mie mi s-au terminat

şi roşul

şi galbenul

dar mai ales

albastrul

6.

urcă stepa

dinspre răsărit

pe obrazul vinerii

din schit

7.

pustiul amnistiază

amnezii de lemn

de divizie

de brigadă

sosec şi bonusurile

pentru tămâie

lumânări

şi găurile din steaguri

8.

miercurea cu morţi în braţe

aşteptând

sfinţirea ierbii

din duminica sălcie

9.

morţii n-au existat

prin Ordonanţă

o mie de vieţi au fost trecute

în contul datoriei publice

10.

în a cincisprezecea zi

a fiecărei luni

pe strada-nmuiată-n orbire

poştaşul schimbă garda de noapte

şi garda de zi

la mâhnire