Necuprinsă întoarcerea

*
peste întâmplarea secerişului
sete fără de poemenire
tăcere
peste filacterul nedesfăcut
până la deschiderea Uşilor
rămas întrebare
peste carcera moştenită a piscului
obosit de atingerea acvilei
cămaşă peste uitare
într-o desăvârşire a pustiului

**
peste podul palmei târâş
monedă
peste plânsul sprijinit de poartă
la întoarcerea prin zăpezi
a cenuşilor
peste botezul veşted al Nunţii
de unde asemănarea
este azi aşteptată
peste pâinea şi vinul de sub casa
pe care ne-am dărâmat-o
aplauze deasupra arându-i

***
peste linişte spre vertebra
primului dintre chemaţi
cerc în loc de răspuns
peste supunerea prin care somnul
îşi contemplă ghearele
tremurat
peste ţipăt spre râsul dezbrăcat
ajuns duşumea
la cantonul părăsit
cu genunchii pe cioburi de sticlă

****
peste balanţa adormită
zămislitoare a ferestrei prin care
zadarnic încerci să te numeşti
peste setoasele degete
în întâmpinarea privitului ademenit
de tipsia aurită
pre care ne-au fost aduse mâna dreaptă
şi capul

*****
peste golul sositului
întru începerea osândirilor
numărătoare fără sfârşit
peste frica celui întors
în pământul neamurilor
dormitor sub lopeţi
sub ploaie sub talpă sub unghii
trezit doar la a doua venire
a Mielului

******
peste dincolo când aici
lumina putrezeşte departele
peste împăcare
epifaniei dăruind vinovaţi
pe acela pe aceea
pe mine întâmplătorul
din El.

Lacrimă cu uşa-n flăcări

ruga ta de aseară
uitată în faţa candelei
pe noptieră
ruga ta
brutărie a îngerilor
ruga ta
ninsoare curată
numai bună pentru o masă şi un scaun
rămas neocupat în poemul
sub care prânzesc melancoliile toamna...

Ceaţa unei dimineţi anunţate

nu mai ştiu dacă am avut
vara trecută aripi
oasele
bandajate cu tremuratul
repetat în culise ani la rând
nu-şi mai aduc aminte

caut prin albume
fotografia
în care m-am odihnit

Carnea zografului toamna

printre aripi
rostite de pensule şi de compas
flacără mă îndemnam untdelemnului rece
în genunchi
v-am auzit şoptind
în genunchi
şi din fresca veştedă împreună cu El
s-au ridicat de la masă toţi doisprezece

iar prin carnea uşilor împărăteşti
ieşeau din altar corăbii pline
cu firimiturile adunate
la trecerea celor cinci pâini şi doi peşti
spre ospăţul
care continuă şi astăzi cu mine

Secunda din turn mă cunoaşte

aud un fel de ceaţă

e cântărită o înstrăinare

daruri peste daruri

celui ce toarnă răbdător

muzică jocului nostru

la întoarcere voi trece prin cetate

piaţa va fi deschisă

tarabele gata să nască

dinspre turnul de veghe

se va desluşi pânda apei din şanţuri

păcătosul

nu e în stare nici poemul

să-l ţină pe umăr

cine va mai scoate în locul lui

cuiele din icoane

cine va mai ascuţi lancea

cu sângele aşteptat

cine va mai aşeza zicerile prietenilor

pe scrumiere

în faţa oglinzii strigând

dă-te bă jos de pe steag

o să-i rămână iar gaură-n mijloc

cine

dacă-l apucă improvizatul

la trompetă

pentru fiecare moarte întâlnită

în Piaţa Universităţii?

Patru duminici şi o reverenţă dintr-o fotografie în sepia cu dumitru pricop

1. cuvântul, cămaşa

mi se întâmplă să te aşez pe hârtie

apoi aşteptarea numelui tău

sfios o străbat

plin de polei plin de sudoare

cum numai fratele tânăr

în sora sa moarte

porneşte spre zi îmbrăcat

2. duios, când dumitru trecea

de-atâtea vânzări de rai

iarbă suflete nu ai

şi de-atât iad cumpărat

prin cărţi umbli dezbrăcat

umbli gol şi de ruşine 

carnea plânge după tine

3. prin lepşa ascultând ninsori

te visasem râzând 

pe sub nuci pe sub meri

de mână cu nimeni

prin nicăieri

frumos cum numai tu ştiai

să exişti şi să pui

buzele paharului

pe buzele nimănui

4. scrisorile din rai vin miercuri

când se scumpeşte moartea la vedere

(vezi plânsul nu e totul

din ce-am uitat să-ţi scriu)

trece îngerul cu o iasomie

de poem

peste ochiul meu stâng

şi sfârşesc să te uit

şi încep să te ştiu

5. prin rotterdam erasmus mi-a spus într-un târziu

uite 

luna-i cât minciuna

dintre altele

şi una

iar la volos 

în elada

numai somnul

trece strada

spre oloiul

din măsline

peste cine?

pes-te ci-ne?

Poţi creşte îngeri tineri

februarie până la sfârşit

lumina taie felii acoperişurile

şi se acoperă şi se acoperă

patul pe care gheorghe si ilinca

îşi mângâiau plecarea nedumeriţi

poţi creşte

îngeri tineri pe lângă masa ta

fără să dai de ştire întristării

vai felix diapazonul naţional

e plin de molii iar tu încă porţi un pian

prin grădina cu meri ce mai vrei să auzi

când la două noaptea

ţi se aprinde-n urechi

"a murit nervul tău leonora"

e clipa sub care la campolongo

gheorghe tomozei

ascuns în garsoniera unui fluture

transcrie zece mii de poeme

pe cel mai subtil porcelan de rossia

zile în şir printre litere

chiriaş cu săptămâna cu luna

şi doar câteva minute printre cuvinte

ţară de litere aruncate la întâmplare

rai al peturilor travestite în alfabetul

prin care din când în când

vine big deal şi pune pe masă

un colaj pe hârtie de ambalaj

gri maronie groasă bej

cu urma hamsiilor pe coastele

fierte în bere el numai el a descoperit

america scrisului

de la stânga spre centru dreapta

polul nord al polului de doi bani

în care noi am stat ne-am pândit

şi nimeni nu-şi mai aminteşte

dacă am plâns

poţi creşte îngeri tineri

pe lângă iarba ta

fără să spui pe nume întristării

zile în şir furişaţi printre litere

şi totuşi nu ne-am îmbrăţişat la plecare

dumitru pricop nu ne-am spus la revedere

ion panait nu mi-ai scris

constantin ghiniţă de ce

ultima duminică a verilor tale a refuzat să urce

treptele casei de cultură din mărăşeşti

nu ştiam că de marginea balconului

ziua îşi atârnase indiferenţa la uscat

(dinspre focşani spre tâmboiesti

nu trec nici ploi

nu vin caleşti

şi-n gări păianjenii de mici

dau doctorate în şeptici)

şi poezia domnilor

şi poezia doamnă

rămâne fără cărţile promise

până când liniştea

ne va coase degetele de creion
până când
urma ne va fi poezie

poţi creşte îngeri tineri

pe lângă umbra ta

fără să tai din calendare noaptea

violoncelul e orb

întotdeauna apare însoţit

de cel căruia i se confesează

vedeţi monseurilor (aşa îi place părintelui

blogoş să boteze absenţele) toţi punem

virgulă după ultimul pahar numai moartea

pune un punct din albastrul

pe care doar iconarul de duminici

ştie să-l poarte

pe lângă tâmpla celui trimis

de tatăl spre noi peste moarte...